Incendiu la un utilaj agricol în apropiere de localitatea Cerna

Incendiu la un utilaj agricol

În cursul nopții trecute, pompierii militari din cadrul Secției Măcin au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj agricol, aflat în apropierea localității Cerna, județul Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului a fost trimis un echipaj de intervenție, format dintr-o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent,  la întregul utilaj agricol.

În urma cercetărilor preliminare, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs la instalația utilajului.

Nu au fost înregistrate victime.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*